Grupul Care Leavers Friends


Mă numesc Ştefan. Am absolvit Gimnaziul Internat  din Străşeni, iar la moment sunt student la Colegiul de Transport din Chişinău, anul IV de studii. Pot să zic că sunt o fire romantică, liniştit dar  mereu în căutare de experienţe noi şi, nu în ultimul rând, prietenos. Îmi place foarte mult să comunic cu mai multă lume, aceasta din motivul ca sunt foarte sociabil şi deschis spre comunicare.


Numele meu este Crstian. Am 17 ani şi am absolvit Gimnaziul Internat din  Cărpineni. În prezent îmi continui studiile la Colegiul de Construcţie din Chişinău. Am două talente mari, zic eu -  sportul şi pictura. Îmi doresc ca pe viitor să pot să mă angajez în câmpul muncii pentru că să mă pot întreține. Sunt perseverent şi sper să reuşesc. Mi-ar plăcea să  devin un designer de interior. 


Mă numesc Nadejda. Absolvind Gimnaziul Internat din Străşeni, îmi continui studiile la Colegiul Mondstud-Art. Datorită pasiunii mele de tot ceea ce ţine de tunsori şi make-up, sper ca pe viitor să ajung un administrator al unui salon de frumuseţe. Pot să zic că sunt o fire drăguţă, optimistă, altruistă, ambiţioasă. Ori de câte ori mi se solicită ajutorul îl ofer cu mare drag, pentru că iubesc oamenii. Sunt  deschisă pentru noi experienţe, în urma cărora să-mi pot dezvolta personalitatea. 


Sunt Petru şi  am 17 ani. Am absolvit Gimnaziul Internat din Cărpineni, iar la moment îmi continui studiile la Şcoala Profesională Nr.7 din Chişinău. Timpul liber mi-l petrec jucând fotbal, sau implicîndu-mă în diverse cercuri educative. Mă pot caracteriza ca fiind o fire sociabilă, perseverentă, cu  multe vise pentru care voi face tot posibilul pentru a mi le realiza.


Sunt Maria și am absolvit Gimnaziul Internat din orașul Leova. În anul 2011 am absolvit Liceul Profesional nr. 1 din Chișinău, specialitatea bucătar.
Acum sunt angajată în calitate de bucătar și îmi place foarte mult. Sunt fericită că îmi pot realiza unele visuri, am încredere în forțele proprii și sunt sigură că pot să merg mai departe.


Mă numesc Tatiana, am 19 ani. Am absolvit Gimnaziul Internat din Strășeni și în prezent sunt studentă în anul trei la Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul din Chișinău. În timpul meu liber merg la ore de limbă italiană unde mă relaxeaz, dar totodată învăț multe lucruri noi.


Sunt Ion, am 17 ani. Am absolvit în 2011 Gimnaziul Internat din Strășeni după care am fost înmatriculat la Școala Profesională din Chișinău la specialitatea de bucătar. Îmi place mult profesia aleasă și în viitor doresc să ajung un bucătar de succes.


 
Numele meu este Gheorghe, am 17 ani. Sunt absolvent al Gimnaziului Internat din Strășeni. La moment îmi continui studiile la Colegiul Politehnic din Chișinău. Sunt mulțumit că am avut posibilitatea și că am fost ajutat să îmi aleg profesia care mi se potrivește. Sper în viitor să ajung un specialist bun.

Mă numesc Andrei, am 17 ani. Sunt absolvent al Gimnaziului Internat din Strășeni. Sunt o fire veselă și îmi place viața. Sunt pasionat de tenis, baschet și biliard. Urmez cursuri de chelner-barman și visez în viitor să am o carieră de succes.




Sunt Tatiana și am 17 ani. Am absolvit cu succes Gimnaziul Internat din Strășeni. În prezent urmez cursurile de frizer-stilist și mă pricep să machiez frumos. Sper să ajung un stilist bine pregătit și cunoscut.




Mă numesc Dumitru, am 19 ani și am absolit Gimnaziul-Internat din Orhei. La momentul de față sunt elev la Colegiul Tehnologic din Chișinau. Aș putea spune că sunt un optimist, cu  multe vise pentru care voi face tot posibil pentru a mi le realiza. În timpul liber stau pe net, și citesc articole interesante ce au un conținut educațional.

3 comentarii:

  1. Toti frumosi care mai de care...bravo...

    RăspundețiȘtergere
  2. bravo baietii si fete tinetiva de visurile voastre ca intro zi vor deveni realitatii....

    RăspundețiȘtergere
  3. SUCCESE PE VIITOR, VA DORESC SA FITI TARI CA VIATA NU E UN CIMP CU FLORI .

    RăspundețiȘtergere